Sarbatoarea bruschetei in Italia

Posted on

 

2016-01-21_193322

 Anul  2016 incepe cu o noutate dedicata cititorilor blogului nostru, și anume ne-am propus sa initiem impreuna un tur virtual in timp real, cu informatii inedite  despre cultura enogastronomica  si traditia targurilor gastronomice in Italia . In Italia este chemata “sagra”, din latinul «sacrum», adica sacru. Asadar ,originea acestei sarbatori populare atat de raspandita pe teritoriul Italiei se afla in sfera religiei, a spiritualitatii. Potrivit traditiei populare antice, aceste sarbatori organizate in toate anotimpurile  aveau diverse  semnificatii , cum ar fi celebrarea renasterii naturii – primavara  sau a recoltei – toamna . Daca vara si toamna degustarea de produse  era organizata in special pentru legume si fructe  de sezon, iarna erau prezentate produse mai calorice , precum dulciuri, salamuri, branzeturi, vinuri, nelipsitele paste sau legume conservate.

Sa dam Cezarului , ce-i al Cezarului ! Este cunoscut faptul ca italienii sunt mare doritori de evenimente enogastronomice, face parte din caracterul national, din traditia pastrata din generatie in generatie.

“Sagra” este astazi un prilej excelent de socializare, de manifestare a oricarei comunitati ca entitate structurata pe legatura profunda a omului  cu teritoriul, cu natura si darurile ei. Un prilej de sarbatoare , de arta culinara perfectionata in timp, de degustare a unor preparate si produse tipice zonale, care definesc  traditia bucatariei italiene. De organizarea acestor  evenimente se ocupa asociatia locala de promovare si dezvoltare a teritoriului,  denumita  Pro Loco  ( din latinul “ a favore di un luogo”).

Vom selecta pentru cititorii doritori de nou, de diversitate,  cele mai interesante evenimente enogastronomice din Italia. Aceasta poate fi o ocazie de reflectie, si de ce nu, o invitatie la a calatori

intr-un moment viitor pe meleagurile italiene!   New_New_IMG_3042

Casaprota, o mica localitate situata in provincia  Rieti gazduieste pe 23-24 ianuarie 2016 cea de-a  54 editie a “Sarbatorii bruschetei  “. Protagonistul  principal al acestei sarbatori este “aurul verde”  din antica provincie Sabina, actuala provincie Rieti, o regiune situata in Italia centrala.  Uleiul extravirgin de masline , produs  tipic al provinciei  Rieti era extrem de apreciat inca din timpuri Romei Antice.  Acest teritoriu geografic imprima calitati organonoleptice excelente  uleiului de masline : o savoare intensa si aromatica.

bruschetta

La Casaprota, bruschetele sunt preparate obligatoriu cu paine de casa tostata la gratar pentru a exalta savoarea si , bineinteles, cu  ulei extravirgin de masline.  Sunt propuse pentru degustare si alte preparate precum “Supa de alac si trufe” ( alacul este un tip de grau), “Fregnacce alla sabinese” (Fettuccine cu ciuperci , sos de rosii, ardei iute si masline negre) . “Fregnacce” este denumirea zonala a fettucinelor specifice zonei, un tip particular de paste preparate din faina si apa.  Pro Loco Amatrice propune pentru degustare” Spaghete alla matriciana” , iar  ca desert vor fi cunoscutele “Fritelle”( Produs  propus de catre Pro Loco Mompeo). Vor fi  servite “Macaroane cu sos de masline si busuioc”, preparate de Pro Loco din Monte San Giovanni.  Evident nu pot lipsi produsele pe baza de masline, cum ar fi pate de masline verzi si masline conservate pregatite dupa diverse retete.  Asociatia Culturala Euskara, in calitate de invitat ,  vine cu un produs tipic din Tara Bascilor : “Sidra”, o baututa alcoolica obtinuta din sucul fermentat de mere.   Bucataria italiana este una bazata pe simplitate si diversitate, pe fructificarea resurselor naturale, deci pe o varietate foarte mare de legume si fructe de sezon. Chiar si iarna exista o mare varietate de legume de sezon : anghinare, cicoare, flori de nap, varza de Bruxelles, conopida, dovleac, trufe, broccoli. Este de apreciat faptul ca italienii tin foarte mult la traditia acestor sarbatori enogastronomice. Anual sunt organizate sute de astfel de targuri sau sarbatori,fiecare dedicata unui produs tipic, in functie de specificul zonal si de potentialitatea agricola a teritoriului.

Ca la orice sarbatoare exista si un program cultural , invitatul de onoare al acestei manifestari fiind Grupul Folcloristic Valenza di Nuragus, din Cagliari . Vor fi de asemenea organizate mostre de pictura, concerte live, cursuri de degustare a uleiului de masline, plimbari in plantatiile de maslini seculari, vizite la Cooperativa olivicola. Targul de produse tipice expune produse artizanale din provincia Rieti si din zonele limitrofe.

Repere istorice zonale 

In vremuri stravechi, actuala provincie Rieti cuprindea  provincia Sabina, ai carei locuitori erau chemati “Sabini” . Limba sabina a fost una dintre primele limbi italice absorbite de limba latina, dupa formarea statului  Roman. Despre etimologia numelui, Plinio scria : “ Sabinii erau chemati « sebini» , pentru religiozitatea si compasiunea lor.” Termenul deriva din grecescul  «sebomai», semnificand venerare, onorare. Femeile sabine aveau reputatia onestitatii si a prudentei, asa cum le descrie Horatiu, in Epode.

Legat de intemeierea Romei, exista o legenda potrivit careia  Sabinii, carora romanii le-au rapit fetele pentru a le lua de sotii, au organizat o expeditie pentru a se razbuna.  Tocmai femeile Sabine au pus capat Bataliei de la Lacul Curzio, aruncandu-se  neinarmate in lupta, implorand pacea, incheiata ulterior de catre Romulus, fondatorul  Romei  si Tito Tazio, regele Sabinilor.

Casaprota , situata la km 56 Via Salaria, este un targ antic, apartinand in trecut Abatiei din Farfa, edificata in jurul unui vechi Castel. Marturiile epocii romane sunt la indemana turistilor, ce pot parcurge itinerii pedestre sau in montain bike de-a lungul colinelor scaldate in zeci de culori, intr-un splendid peisaj natural dominat de arborii seculari de maslin.

 

Asadar,  cuvintele de ordine ale “Sarbatorii bruschetei “ la Casaprota sunt : istorie, culoare, savoare, traditie. Aceasta  incursiune in trecut nu este nimic altceva , decat o ocazie de a impartasi putin din spiritul traditional  al italienilor, de a deschide o perspectiva  noua asupra enogastronomiei.

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s