Culoare si savoare in Carnavalul de la Venetia

Posted on

 

2016-02-03_074839Carnavalul  de la Venetia,  una  din cele mai fascinante sarbatori italiene, reinnoieste in fiecare an grandoarea si magia acestui  ritual , chiar si dupa opt secole de la prima atestare documentara.  Sarbatoarea cea mai colorata a anului  a debutat pe 23 ianuarie si se va incheia pe 9 februarie,  timp in care fascinanta Veneție devine un oras magic, vesel, plin de viata si de spirit, o destinatie speciala aflata in topul preferintelor turistice.   Venetia este deja celebra pentru mastile si costumele venetiene specifice Carnavalului , dar si diferitelor baluri mascate organizate  in spiritul magic al unuia dintre cele mai frumoase orase ale lumii . Cateva din cele mai cunoscute masti sunt : Bauta, Volto, Columbina ,Medico della peste.

De asemenea , Venetia se identifica cu sticla de Murano, ale carei  creatii artizanale coplesesc vitrinele numeroaselor magazine. Si nu in ultimul rand, Venetia este orasul romantic prin excelenta, o laguna de o frumusete unica ,  ce isi celeaza inca cu mare talent secretele. Un paradis al biodiversitatii , al carui ritm aminteste de guvernanta lunii si a mareelor.
 

 

 

 

Festivitatile de deschidere  , ca si cele de incheiere sunt cele mai urmarite. Piata San Marco ramane inima evenimentelor artistice si culturale organizate pe durata Carnavalului. Momentul debutului poarta amprenta unei traditii foarte vechi : “Zborul  ingerului”. Personajul care intruchipeaza un inger “zboara” de pe Turnul Campanile pe deasupra multimii prezente in Piata San Marco si a cortegiului de personaje istorice, in frunte cu Dogele si sotia acestuia. Carnavalul are in fiecare an o tema principala care anima toate balurile , banchetele, concertele sau concursurile.  Arta si traditia este tema aleasa de organizatori pentru aceasta editie, Venetia devenind o scena uriasa  in care sunt prezentate publicului arte, mestesuguri si traditii. Putem asista la concursul pentru cea mai frumoasa masca sau la cel mai exclusivist banchet, totul intr-o atmosfera medievala perfect reconstruita.  Pe strazile Venetiei au loc pe toata durata evenimentului diverse parade si procesiuni cu tema istorica.

In acest an, sarbatoarea Carnavalului  venetian este marcata in egala masura de culoare si de savoare.  Evenimentul dedicat enogastronomiei este intitulat    “ Il campo dei sapori e delle tradizioni “  – “Campul savoarei  si traditiilor”, un eveniment inedit ce are loc intre 4-9 februarie la Campo San Geremia, in Piazzale Roma, in apropierea  garii din Santa Lucia, participarea fiind complet gratuita .

Un itinerariu enogastronomic ce isi propune sa faca cunoscute traditiile specifice teritoriului , o sursa excelenta de produse tipice enogastronomice, si de ce nu,  sa revalorizeze artizanatul si sa mentina viu folclorul .

Carnavalul de la Venetia este asadar  ocazia perfecta de a prezenta turistilor din toate partile lumii, deopotriva localitati, regiuni, dar si specificul  fiecareia, in spiritul simplu al sarbatorilor traditionale. La Campo San Geremia, intr-o atmosfera atemporala, se nareaza istoria si cultura unui teritoriu dintr-o perspectiva traditionalista inovatoare.

Fiind un oras de mare, Venetia  este asociata cu domeniul maritim si mai putin cu cel agricol . Si totusi, exista cateva produse specifice , care merita cunoscute :  Conserva de petale de trandafir , produs tipic al insulei San Lazzaro degli Armeni .  La Cavallino  se cultiva o specie de merisor salbatic, chemat  Giuggiolo di Cavallino, un arbore adus de catre romani din Asia. Tot la Cavallino se cultiva sparanghelul de Cavallino, datorita terenului nisipos favorabil.  La Sant Erasmo  se cultiva anghinarea violeta de Sant Erasmo, de culoare violet si cu o savoare dulce-amaruie.

Prin aceasta ruta maritima importanta au fost aduse din Orient condimente pe care astazi le apreciem si le asociem cu bucataria italiana : scortisoara, ghimbir, cardamon, piper, cuisoare. Pe aceeasi ruta au ajuns in Europa mirtul  si  tamaia.  De asemenea,  tot  la Venetia s-a facut cunoscuta cafeaua , Papa Clement al VIII- lea numind-o “bautura crestina”, in ciuda originii sale si a rutei orientale care a promovat-o.  Prima cafenea europeana a fost  deschisa la Venetia, in 1645. Folosirea furculitei se pare ca a fost adoptata pentru prima data de nobilimea venetiana.

La Venetia exista un numar foarte mare de baruri si osterii. Aperitivul cel mai cunoscut in lume este “Bellini”, in timp ce “Spritz” este cel mai consumat si mai raspandit. In vremurile Serenissimei,  mancarea preferata a Dogelui era “Minestra di risi e bisi”, adica o supa mai densa de orez, mazare si parmezan.  O  alta reteta tipica venetiana este  “Bigoli all’anatra”, “bigoli” fiind un tip de spagetti venetiene  , iar “anatra” este carne de rata.

Fiind un oras de mare, bucataria venetiana are la baza in principal pestele :  cerneala de sepie in combinatie cu diferite variante de paste sau orez, fructe de mare, stridii, sardine marinate, dar si merluciu uscat sau Baccala`, peste conservat in sare.  Fie ca este vorba de peste proaspat sau peste conservat , precum ton, sturion, merluciu bucataria veneziana are la baza aceasta resursa naturala extraordinara, care este pestele.  Si  pestele de apa dulce , precum anghila, somn, pastrav este foarte apreciat.

Nu exista Carnaval fara “Fritolle” sau “fritelle”, o varianta de gogosi foarte subtiri preparate special de Carnaval.  O alta specialitate zonala este “Il  Pan del Doge”, pregatita din  smochine, nuci, miere pe langa normalele ingrediente ale unui desert.  Legata de traditia romantica este reteta de “Baci in gondola”- “Saruturi in gondola”.  Un desert specific delicios este biscuitele “Zaeti”  preparat din faina de malai si stafide.

Bucataria venetiana se regaseste pe deplin ilustrata in tablouri faimoase precum “Cina in casa Levi “ sau “ Nunta din Cana “ de Paolo Veronese.

Carnavalul de la Venetia are o atmosfera internationala , Romania fiind prezenta cu 2 manifestari :  “Feminitate si decoratiune”, la Telecom Future Centre  , ce gazduieste o expozitie etnografica romaneasca pe data de 9 februarie.  De asemenea, in aceeasi  zi, la Fundatia Querini Stampalia, Institutul Cultural Roman este prezent cu expozitia  “Mitologii textile”.  

 

 

 

 

       Putina istorie a  Carnavalului de la Venezia

Istoria Carnavalului venetian incepe in 1162, cand Venetia era la apogeul puterii sale militare si comerciale. Victoria din anul 1162 a Serenissimei Republici  impotriva lui Ulrico, Patriarhul Aquileiei, a fost sarbatorita in piata din fata marii Bazilici San Marco cu muzica , dans si veselie, debutand astfel cel mai original eveniment de pe meleagurile italiene. Costumele si mastile au fost adoptate mai tarziu de catre venetienii de vaza sau de cei care soseau aici in incognito si nu doreau sa fie recunoscuti. Dupa caderea Republicii Venetia, in 1797, cand a devenit parte a Imperiului Austro-ungar,  s-a interzis cu desavarsire folosirea mastilor,  pentru ca ulterior sa se revina, permitand acest lucru doar pe durata Carnavalului. 1797 este si ultimul an oficial al Carnavalului ca sarbatoare publica, desi petrecerile au continuat an de an, dar numai in palatele nobilimii venetiene.

Asadar acest eveniment special organizat anual are o incarcatura istorica semnificativa.  In prezent, sarbatoarea Carnavalului este extinsa pe toata Italia, consemnand diverse zone ca fiind organizatoarele unor carnavaluri originale : Carnavalul din Verres, in Valle d’Aosta reconstruieste istoria castelanei Caterina di Challant, intr-o atmosfera medievala. Carnavalul din Basilicata prezinta pe cei 131 Rumiti, adica oameni deghizati in arbori, care colinda localitatea, atingand usile caselor cu o ramura . Carnavalul din Sartiglia  este unul din cele mai vechi, cunoscut pentru cortegiul celor 120 de cavaleri.  Carnavalul din Ivrea  este faimos pentru batalia cu portocale  intr-o scena medievala  perfect reeditata.

 

“Martedi grasso” – ziua care marcheaza finalul Carnavalului

Cele mai “nebunesti” evenimente sunt consacrate finalului carnavalului, la a carui inchidere are loc o procesiune cu torte aprinse catre Piata San Marco, unde o imensa efigie a celei mai cunoscute masti venetiene , Pantalone ,este expusa intre cele 2 coloane ale pietii si arsa. In acest timp, multimea scandeaza : “Pleaca! Pleaca! Carnavalul pleaca!” , iar clopotele bisericii San Francesco della Vigna marcheaza sfarsitul Carnavalului si inceputul postului Pastelui.

Ziua de “martedi grasso” (martea grasa), pe 9 februarie, prezinta o serie de evenimente interesante :

Acqua e cibo (Apa si hrana ), la Palatul Ducal, orele 8:30

Una luce per L’Emilia, la Muzeul  Sticlei din Murano

Femminilita` e decorazione  , la Telecom Future Centre – mostra etnografica romaneasca, la ora 10:00

L’alchimia del colore , la Palatul Mocenigo (Alchimia culorii)

Mercato delle  maschere e dei costumi veneziani, la Campo Stefano ( Targul mastilor si costumelor venetiene)

Mitologie tessile, la Fundatia Querini Stampalia, expozitie organizata de Institutul Cultural Roman de la Venezia  , la 10:00

Lo scrigno magico,  in Piata San Marco, (Cufarul magic), la 11:00

Concorso della maschera piu` bella del Carnevale, In Piata San Marco ( concursul “Cea mai frumoasa masca “), la 12:00

Lo svolo del Leon, in Piata San Marco, la orele 17:00

Il  Concerto di Carnevale “And now Mozart”, la Teatrul Toniolo, Mestre (Concert de Mozart), la 20:30

Il  banchetto del  Re, la Arsenale Darsena Grande ( Banchetul Regelui)

 

Traditia ramane asadar sursa inepuizabila de inovatie , de identitate ,de schimburi culturale, o ocazie excelenta  de socializare , de intalnire cu vremuri  indepartate in timp, ce pastreaza  un aer misterios si autentic.

Carnavalul de la Venetia este  evenimentul cel mai remarcabil  care ne apropie de primavara 2016, marcat deopotriva de culoare si de savoare, doua notiuni care descriu  fascinanta Venetie.

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s