Terra Madre – Salonul gustului de la Torino

Posted on

 

imagesSalonul Gustului de la Torino este un eveniment enogastronomic de talie internationala , organizat o data la 2 ani de catre Slow Food , Primaria Torino si Regiunea Piemont. Tema pe care se centreaza in acest an Salonul Gustului este „Voler bene alla terra” ( „Sa iubim planeta”). Intre 22 si 26 septembrie 2016 , Torino devine Capitala Slow Food : este vorba despre a cunoaste, a gusta, a invata, a aprofunda, a descoperi universul hranei.

Evenimentul reuneste producatori agro-alimentari din intreaga lume si are 2 componente : una expozitiva, cu produse din tarile participante si o alta cu diverse activitati ( conferinte,forumuri, laboratoare ,degustari , demonstratii culinare).

 

Anul acesta Salonul Gustului sarbatoreste 30 de ani de la prima editie si va avea loc in diverse puncte ale orasului Torino : Parcul Valentino, Borgo Medievale, Teatrul Carignano, Palatul Real, Eataly Torino Lingotto, muzee si resedinte reale din Torino si Piemont, precum si strazile si pietele din centrul orasului. O manifestare care animeaza intreg orasul Torino , am putea spune .

De asemenea , Slow Food, unul dintre organizatorii de baza, sarbatoreste 20 de ani de la infiintare. Slow Food este o organizatie creata la Bra, Cuneo , de catre Carlo Petrini. Aceasta miscare culturala internationala studiaza si promoveaza traditiile agricole si enogastronomice din toata lumea. Slow Food a infiintat in 2004 Universitatea de stiinte gastronomice, cu scopul de a valoriza educatia gastronomica si cultura hranei. Terra Madre este proiectul cel mai ambitios al Slow Food : agricultori, pescari, crescatori de animale se reunesc pentru a sublinia importanta biodiversitatii si a sigurantei alimentare. Deja din 2012 , Salonul Gustului si Terra Madre au devenit un eveniment unic, cu scopul de a sublinia ideea ca nu suntem doar consumatori, ci si co-producatori, atunci cand ne alegem hrana. Terra Madre ne invita sa privim nu doar la calitatile produselor , ci si la originea , la istoria lor, sa ne imaginam mainile, chipurile celor care le-au cultivat si recoltat, celor care le-au produs.

 

 

In cadrul Bucatarii ale lumii vor fi aduse la Torino gusturi , culori , arome din lumea intreaga, de catre cei peste 60 de chef din Comunitatea hranei (Communita del Cibo),care vor pregati cu pasiune si creativitate cele mai reprezentative preparate din zonele de origine . La Parcul Valentino exista 2 spatii : unul dedicat gastronomiei din Africa si Europa, cel de-al doilea dedicat gastronomiei din Asia si America . Fiecare chef va prepara in sute de portii o reteta traditionala din aria de origine, in versiunea ei cea mai autentica.

 

La Murazzi , pe malul raului Pad, in cadrul ariei Hrana stradala, vor putea fi degustate preparate traditionale , in fiecare zi , de la 12 la 24. Oaspetele principal va fi Amatrice, un oras greu incercat din cauza distrugerilor provocate de ultimul seism , cu Sosul amatriciana , un simbol gastronomic prezentat de un grup de cetateni, studenti si bucatari din zona .

Din Liguria, Consortiul din Recco va oferi pentru degustare Foccaccia cu branza.

Renumita reteta de Masline Ascolane, va fi prezentata de catre familia Migliori, strans legata de istoria acestui preparat traditional.

Regiunea Abbruzzo va prezenta ca specialitati Painea cu rosii si pere de Abbruzzo, precum si hamburgher si frigarui. Si exemplele pot continua !

Tot la Murazzi del Po vor fi expuse peste 80 de tipuri de beri artizanale, in cadrul Birramurazzi .

 

 

Borgo Medievale , impreuna cu Palatul Real si Cercul literar devin o ampla arie didactica, aici avand loc diverse conferinte si forumuri , dar si laboratoare gastronomice. Palatul Real va pune la dispozitie spatiul pentru o impresionanta enoteca, in fiecare zi a evenimentului , intre orele 12-24. Tot aici se vor desfasura laboratoarele gustului dedicate enologiei. Parcul Valentino este locul de organizare al Targului italian si international si  a Pavilionului Slow Food, intre orele 10-19. Un loc de intalnire intre producatorii de pe 5 continente, care expun o diversitate gastronomica greu de intalnit altundeva. Eataly Torino Lingotto prezinta laboratoarele gustului despre bere si produse agricole. Castelul Valentino si Universita degli Studi gazduiesc Forumurile Terra Madre . Putem sa citam cateva dintre ele : « Natural este posibil », «Sa salvam biodiversitatea Balcanilor»,« Slow Beans- redescoperirea legumelor», «Universul necunoscut al uleiurilor», « Cacao si cafea – sa valorizam diferentele»,«Sa salvam fertilitatea solului»,« Anticii maslini mediteraneeni , un patrimoniu de salvat», «O planeta insetata», « O bacterie ca prieten», « Rolul femeilor in producerea hranei», « Ce spun etichetele»,« Incotro se indreapta agricultura biologica». Numerosi agricultori, economisti, actori, chef, magistrati, medici, registi, fotografi vor sustine ample conferinte pe tema biodiversitatii si a tutelei ambientale. Teatrul Carignano ,precum si alte regiuni sau parteneri ai evenimentului, vor fi loc de intalnire pentru participantii la Salonul Gustului 2016.

Mole Antonelliana si Muzeul cinematografiei sunt locul de prezentare a proiectiilor cinematografice pe tema istoriei si culturii gastronomice .

Exista si o cafenea oficiala a Comitetului Slow Food : In centrala Via Po 35, in localul lui Alberto Marchietti specializat in inghetata. Vor fi servite tipuri speciale de cafea : Terre Alte din Huehuetenango, Guatemala ; cafea montana din Camapara, Honduras; cafea biodinamica   din Chakra D’dago, Peru, cafea salbatica din Padurea Harenna, Etiopia; cafea din Ibo, Mozambic. Tot aici se vor servi si savuroasele inghetate italiene.

 

 

Torino , orasul  arhitecturii si al ciocolatei

 

Orasul Torino  este renumit in Italia si in lume, ca orasul ciocolatei, o istorie care incepe prin 1560 , cand a fost servita aici prima ciocolata calda , de catre Casa Regala Savoia. Aici s-a născut gianduja (sau gianduia), o combinaţie de ciocolată, zahăr şi o treime alune inventată în timpul regenţei lui Napoleon, între 1796 şi 1814. Patiserii torinezi au creat aceasta compozitie din nevoia de a substitui la acea vreme cacaua, devenita extrem de scumpa si au ales pentru aceasta alunele cultivate in zona Langhe, reteta originala fiind cea a lui Michel Prochet.

La Torino a fost creat lichiorul Bicerin , o bautura nonalcoolica pe baza de cafea, cacao si crema de lapte . Se serveste in pahare inalte de sticla, pentru a putea admira nuantele ingredientelor amalgamate. Interesul constant pentru inovatie al maestrilor ciocolatieri torinezi a facut ca in sec. al XVIII sa fie createle renumitele Cioccolatini , in cele mai fantezioase forme : bomboane, praline, trufe etc.

Din pasiune pentru ciocolata , manufacturierul Pier Paul Caffarel a transformat vechea sa tăbăcărie într-o fabrica de ciocolata şi pe baza reţetei lui Prochet a înventat în 1852 bomboanele Gianduiotto. În forma inconfundabila de bărcuţă şi împachetate în staniol auriu sau argintiu, bomboanele au fost numite după celebra mască din Commedia dell’arte care reprezintă arhetipul piemontez şi au devenit la rândul lor celebre. Gustul unic Gianduiotto este dat chiar de alunele cultivate in regiunea Piemont si de reteta traditionala a lui Caffarel.

Pe la 1878, Silviano Venchi , un tânăr creativ , a deschis şi el o mică afacere şi a inventat nougatine, a amestecat în cacao alune caramelizate, noul sortiment a plăcut, asa ca ciocolateria sa a devenit faimoasă în întregul Piemont. Astăzi compania Venchi produce, cu aceeaşi pasiune, mai mult de 350 de sortimente de ciocolată vândute în toată lumea.

 

Pietro Ferrero a modificat în 1946 reţeta gianduja şi a inventat Pasta Gianduja, cremă de alune cu ciocolată care putea fi unsă pe pâine. Afacerea a prosperat, iar compania Ferrero a creat Nutella, vândută pentru prima oară în 1964 şi devenită populară în întreaga lume. Compania ţine în mare secret reţea, ca şi pe cea a celorlalte zeci de sortimente de bomboane de ciocolată, vafe sau a micilor bomboane mentolate.

Mai sunt si alte aniversari care fac din orasul Torino o destinatie enogastronomica interesanta in 2016 : 230 de ani de la obtinerea la Torino a brevetului pentru Vermut, 180 de ani de la nasterea lui Francesco Cirio, 100 de ani de la crearea Pietei agricole Porta Palazzo sau 90 de ani de la crearea Tramezzino (Sandvis).

Fara indoiala ca septembrie 2016 va fi o luna de mare forfota culinara , marcand un sezon al roadelor in orasul Torino, ce devine capitala gastronomiei internationale . Un prilej excelent de a descoperi Gustul Italiei alaturi de savori ale lumii. Pentru vizitatori este o ocazie unica de a admira Torino in culorile toamnei si de a degusta cele mai surprinzatoare delicatese culinare. Torino va asteapta !

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s