Cosulete de parmezan

Cum sa pregatesti o cina gourmet la inaltime

Posted on Updated on

 

 

cena gourmet 2

Ai nevoie sa pregatesti o cina deosebita si nu prea stii de unde sa incepi  ?  Cuvantul  „gourmet” ti se pare prea sofisticat pentru o cina, fie ea si

„deosebita”? Ei bine, nu, nu trebuie sa fii neaparat „master chef”, ca sa pregatesti o cina la inaltime, la inaltimea tuturor asteptarilor, evident !

Ne vom inspira din bucataria italiana, variata si plina de gust si culoare, pentru a da cateva idei pretioase. Unul din atuurile bucatariei italiene este folosirea unei varietati foarte insemnate de fructe si legume de sezon, practic se valorifica orice „fruct” al pamantului, in functie de sezon. Se creeaza combinatii uneori simple, de 2 ingrediente, alteori mai complexe, suprinzatoare insa intotdeauna din punct de vedere gastronomic. Nu lipsesc condimentele , care dau nota de personalitate oricarui preparat gastronomic.

O cina gourmet trebuie sa fie inainte de toate „deosebita”, deosebita de ceea ce preparam la o masa traditionala, sa aduca ceva nou, inedit, savuros pe masa noastra. Nu cantitatea este ceea ce conteaza, ci calitatea si fantezia imbinarii ingredientelor. Si chiar putem sa alegem intre preparate cu timp mai lung de coacere / pregatire sau preparate rapide, practice, gustoase. Primul pas este alegerea ingredientelor in functie de menu: menu vegetarian, menu pe baza de carne, menu pe baza de peste sau menu combinat carne/peste, evident in functie de sezon, pentru ca legumele sau fructele de acompaniament e bine sa fie intotdeauna de sezon.

Vom lasa deoparte „clasicele gustari”, pentru a cauta combinatii inedite de ingrediente ideale pentru o cina deosebita. Aici fantezia are un rol important, ca si deschiderea catre gusturi noi, catre alimente pe care nu le consumam in fiecare zi. De exemplu, bucataria moderna foloseste foarte mult fructele, atat pentru paleta cromatica, cat si pentru savoarea proaspata pe care o dau preparatelor. Fie ca vorbim de fructe exotice, precum avocado, mango, ananas sau clasicele capsuni, mere, fructe de padure, pere, acestea isi pot gasi foarte bine intrebuintarea in realizarea unor preparate lejere si gustoase. Combinatia dulce-sarat este extraordinara. Un Risotto cu capsuni, o Salata de mere cu parmezan sau o gustare de Pere cu parmezan si otet balsamic, sunt preparate simple si de mare efect.

 

Ce gustari deosebite si lejere, totodata, putem combina pentru o cina gourmet? De exemplu, o Salata de creveti cu ananas sau   Pere feliate cu fasii de parmezan si otet balsamic. Branzeturile de pasta moale cu  Dulceata de kiwi  sau cu  Sos de ceapa rosie sunt o combinatie extraordinara.

Daca ne plac fructele exotice putem opta pentru  Avocado si prosciutto  sau  Somon si avocado, se prezinta foarte bine. O alta combinatie pot fi Frigarui de somon cu piper roz. Crutoanele de paine de secara cu caviar si somon sunt excelenta gustului.

Rulourile de castane cu bacon sunt o combinatie super gustoasa, e nevoie de bacon taiat in felii foarte, foarte subtiri.

 

In bucataria italiana, bruschetele sau crutoanele se pot combina in diverse variante: cu rosii proaspete, cu sosuri gata preparate pentru bruschete, cu Crema de masline negre,  Crema de anghinare,  Crema de masline verzi, cu Pesto de ardei, cu Crema de fistic, cu Crema de rosii uscate. De asemenea, putem inlocui painea prajita cu Crackers de soia sau Crutoane integrale. Crema de masline verzi cu citrice este un deliciu de incercat.

Daca alegem gustari cu legume, se recomanda  Rulourile de vinete cu rosii uscate  sau  Rulourile de dovlecei cu branza, cu vinete sau dovlecei taiate felii lungi si coapte la grill.

O gustare italiana recomandata in sezonul rece este Sufleu de parmezan, pentru care sunt si multe variante cu legume. Se serveste cald, de aceea e mai potrivita in sezonul rece.

 

La preparatele de felul I putem opta intre supe creme, paste sau risotto. Alegerea e destul de vasta.

Recomandam  Supa crema de cartofi si sparanghel, cu scoici sau

Supa crema de morcovi si scortisoara .

 

 

 

Un  Risotto cu sofran si esenta de lemn dulce, un   Risotto cu capsuni   sau un   Risotto cu afine si bacon pot fi o alegere rafinata. Evident,  un   Risotto cu capsuni sau un  Risotto cu afine  e indicat atunci cand e sezon de capsuni, respectiv de afine . In sezonul hribilor, se poate prepara Risotto cu hribi, gustul hribilor proaspeti este incomparabil mai bun.

Daca nu dorim sa preparam neaparat un Risotto, ne putem gandi la o reteta precum  Orez rosu cu ansoa, capere si rosii uscate.

 

Daca alegem pastele pentru felul I, avem optiunea pentru paste la cuptor. De exemplu, lasagna se poate pregati dinainte, exista o diversitate de retete si este foarte delicioasa reincalzita. Lasagna cu branza si nuci e spectaculoasa. O alta optiune pot fi Canneloni cu sos de peste, daca a fost ales un menu de peste, sau Linguine cu cerneala de sepie.

 

 

Pentru felul II, daca alegem menu de peste, avem 2 idei super gustoase si prezentabile:  Somon in crusta de migdale sau   Merluciu la abur de curcuma, cu cipsuri de legume.

 

Pentru un menu de carne, cina noastra gourmet poate prevedea  File de porc cu hribi si trufe  sau  File de porc impanat in nuci .

O reteta mai complexa este Rata in sos de cedru si fistic.

In cazul in care avem o preferinta pentru carne alba putem opta pentru: Piept de pui cu migdale sau  Rulada de curcan cu struguri albi.

 

 

Garnitura la un preparat din carne este preferabil sa fie cu legume de sezon, au un plus net de gust. Daca alegem «clasicii » cartofi, ne putem gandi la Trandafiri de cartofi la cuptor , au o prezentare deosebita ! Chiar si o alegere simpla de legume sotate poate avea un plus de aspect prin modul de taiere al legumelor, mai precis forma in care sunt taiate. O banala salata de legume prezentata in cosulete de parmezan se poate transforma intr-o garnitura superba.

Categoric, folosirea uleiului extravirgin de masline ne da garantia reusitei preparatelor noastre. Ca si condimentele, in bucataria italiana se folosesc o sumedenie de condimente, proaspete sau deshidratate, importanta este imbinarea lor.

 

 

Nici desertul nu e de uitat! O idee de desert tipic italian este  Tiramisu cu crema de fistic  O alta idee ar fi Cannoli sicilieni, un dulce tipic italian foarte cunoscut si apreciat.

 

E greu sa alegi preparate deosebite, rafinate  si savuroase? Credem ca o cina gourmet trebuie sa puna accent pe prezentare, pe imbinarea corecta a alimentelor, dincolo de cadrul in care are loc cina. O cina gourmet nu trebuie neaparat servita la restaurant.

E foarte placut si interesant sa incerci, sa te straduiesti  in a «crea» un menu gourmet. Asa incepe calatoria gustului.

Gustul bun te va inspira mereu!

Succes!

https://www.italianshops.ro/produse-gourmet.html

 

 

 

Salata de mere in cosulete de parmezan

Posted on Updated on

Salata in cosulet de parmezan

Ingrediente pentru 4 portii

Parmezan maturat 30 de luni 240g

Spanac verde 100g

Salata rosie 200g

Mere 3

Ulei de masline 15 ml

Otet balsamic 50 ml

Zahar brun 20g

Mod de preparare

Pentru a pregati   Salata de mere in cosulete de parmezan   vom incepe cu prepararea glazurii de otet balsamic : se amesteca intr-un vas otetul balsamic si zaharul brun , se scade la foc mic cateva minute, pana la obtinerea unei consistente cremoase . Daca avem la dispozitie aceasta glazura gata preparata, vom trece la etapa urmatoare .

16307_cestini_di_grana_con_insalata_mele_strip_1-3[1]

Cum se prepara cosuletul de parmezan ?

Pentru obtinerea cosuletului de parmezan , se unge foarte putin o tigaie de clatite, cu unt sau ulei de masline. In acest fel, nu doar ca nu se prinde de tigaie parmezanul, ci devine mai lucios . Se incalzeste putin , se adauga 60 g de parmezan ras maturat ( ideal parmezan maturat 30 de luni), se distribuie pe tot fundul vasului cu ajutotul unei palete. Se lasa sa se topeasca la foc mic, pana cand se formeaza bule si prinde culoare , ca o clatita.

16307_cestini_di_grana_con_insalata_mele_strip_4-6[1]

Se ia de pe foc tigaia, se lasa 1 minut sa se racoreasca, se desprinde foaia de parmezan inca moale de pe margini si se rastoarna pe o ceasca mai mare de cafea , peste care am pus in prealabil o bucata de hartie de copt , modeland usor foaia noastra . Se lasa sa raceasca complet , timp in care se prepara celelalte cosulete.

16307_cestini_di_grana_con_insalata_mele_strip_7-9[1]

Salata rosie se spala, se usuca si se taie “a` la julienne” .

Se procedeaza in acelasi mod si cu spanacul verde , lasand frunzele intregi . Se amesteca spanacul cu salata rosie si se condimenteaza cu sare si ulei de masline . Merele spalate se taie in jumatate si apoi in felii subtiri.

16307_cestini_di_parmigiano_con_insalata_mele_senza_pack_strip_10-12[1]

Asamblarea preparatului se poate incepe : in cosuletele de parmezan pregatite si racite , se dispun cateva felii de mar , in forma de semiluna, se adauga salata in mijlocul cosuletului, iar deasupra cateva felii de mar .

16307_cestini_di_grana_con_insalata_mele_strip_13-15[1]

Se decoreaza cu glazura de otet balsamic , preparatul nostru special fiind acum gata .

16307_cestini_di_grana_con_insalata_mele_strip_16-18[1]

Se recomanda consumarea imediata a cosuletelor de parmezan , pastrarea lor in frigider le face sa piarda din gust .

Ceea ce este interesant totusi , este faptul ca aceste “cosulete speciale de parmezan” pot fi umplute cu o diversitate de salate sau preparate precum paste, risotto, cereale etc .

Putem combina cosuletele de parmezan cu :

Salata de creveti si ananas, Salata de pere si branza , Salata de bacon si avocado, Salata de alac cu ton , Risotto de capsuni , Risotto de sparanghel , Paste Farfalle cu ciuperci , Paste Penne rigate cu pesto , Salata de orez Venere cu somon .

Asadar , e suficient sa avem putin timp la dispozitie si fantezie , pentru a crea o reteta marca Masterchef, dupa gustul si ingredientele de sezon de care dispunem pe moment . Vom impresiona cu siguranta !