gustari italiene

Cum sa pregatesti o cina gourmet la inaltime

Posted on Updated on

 

 

cena gourmet 2

Ai nevoie sa pregatesti o cina deosebita si nu prea stii de unde sa incepi  ?  Cuvantul  „gourmet” ti se pare prea sofisticat pentru o cina, fie ea si

„deosebita”? Ei bine, nu, nu trebuie sa fii neaparat „master chef”, ca sa pregatesti o cina la inaltime, la inaltimea tuturor asteptarilor, evident !

Ne vom inspira din bucataria italiana, variata si plina de gust si culoare, pentru a da cateva idei pretioase. Unul din atuurile bucatariei italiene este folosirea unei varietati foarte insemnate de fructe si legume de sezon, practic se valorifica orice „fruct” al pamantului, in functie de sezon. Se creeaza combinatii uneori simple, de 2 ingrediente, alteori mai complexe, suprinzatoare insa intotdeauna din punct de vedere gastronomic. Nu lipsesc condimentele , care dau nota de personalitate oricarui preparat gastronomic.

O cina gourmet trebuie sa fie inainte de toate „deosebita”, deosebita de ceea ce preparam la o masa traditionala, sa aduca ceva nou, inedit, savuros pe masa noastra. Nu cantitatea este ceea ce conteaza, ci calitatea si fantezia imbinarii ingredientelor. Si chiar putem sa alegem intre preparate cu timp mai lung de coacere / pregatire sau preparate rapide, practice, gustoase. Primul pas este alegerea ingredientelor in functie de menu: menu vegetarian, menu pe baza de carne, menu pe baza de peste sau menu combinat carne/peste, evident in functie de sezon, pentru ca legumele sau fructele de acompaniament e bine sa fie intotdeauna de sezon.

Vom lasa deoparte „clasicele gustari”, pentru a cauta combinatii inedite de ingrediente ideale pentru o cina deosebita. Aici fantezia are un rol important, ca si deschiderea catre gusturi noi, catre alimente pe care nu le consumam in fiecare zi. De exemplu, bucataria moderna foloseste foarte mult fructele, atat pentru paleta cromatica, cat si pentru savoarea proaspata pe care o dau preparatelor. Fie ca vorbim de fructe exotice, precum avocado, mango, ananas sau clasicele capsuni, mere, fructe de padure, pere, acestea isi pot gasi foarte bine intrebuintarea in realizarea unor preparate lejere si gustoase. Combinatia dulce-sarat este extraordinara. Un Risotto cu capsuni, o Salata de mere cu parmezan sau o gustare de Pere cu parmezan si otet balsamic, sunt preparate simple si de mare efect.

 

Ce gustari deosebite si lejere, totodata, putem combina pentru o cina gourmet? De exemplu, o Salata de creveti cu ananas sau   Pere feliate cu fasii de parmezan si otet balsamic. Branzeturile de pasta moale cu  Dulceata de kiwi  sau cu  Sos de ceapa rosie sunt o combinatie extraordinara.

Daca ne plac fructele exotice putem opta pentru  Avocado si prosciutto  sau  Somon si avocado, se prezinta foarte bine. O alta combinatie pot fi Frigarui de somon cu piper roz. Crutoanele de paine de secara cu caviar si somon sunt excelenta gustului.

Rulourile de castane cu bacon sunt o combinatie super gustoasa, e nevoie de bacon taiat in felii foarte, foarte subtiri.

 

In bucataria italiana, bruschetele sau crutoanele se pot combina in diverse variante: cu rosii proaspete, cu sosuri gata preparate pentru bruschete, cu Crema de masline negre,  Crema de anghinare,  Crema de masline verzi, cu Pesto de ardei, cu Crema de fistic, cu Crema de rosii uscate. De asemenea, putem inlocui painea prajita cu Crackers de soia sau Crutoane integrale. Crema de masline verzi cu citrice este un deliciu de incercat.

Daca alegem gustari cu legume, se recomanda  Rulourile de vinete cu rosii uscate  sau  Rulourile de dovlecei cu branza, cu vinete sau dovlecei taiate felii lungi si coapte la grill.

O gustare italiana recomandata in sezonul rece este Sufleu de parmezan, pentru care sunt si multe variante cu legume. Se serveste cald, de aceea e mai potrivita in sezonul rece.

 

La preparatele de felul I putem opta intre supe creme, paste sau risotto. Alegerea e destul de vasta.

Recomandam  Supa crema de cartofi si sparanghel, cu scoici sau

Supa crema de morcovi si scortisoara .

 

 

 

Un  Risotto cu sofran si esenta de lemn dulce, un   Risotto cu capsuni   sau un   Risotto cu afine si bacon pot fi o alegere rafinata. Evident,  un   Risotto cu capsuni sau un  Risotto cu afine  e indicat atunci cand e sezon de capsuni, respectiv de afine . In sezonul hribilor, se poate prepara Risotto cu hribi, gustul hribilor proaspeti este incomparabil mai bun.

Daca nu dorim sa preparam neaparat un Risotto, ne putem gandi la o reteta precum  Orez rosu cu ansoa, capere si rosii uscate.

 

Daca alegem pastele pentru felul I, avem optiunea pentru paste la cuptor. De exemplu, lasagna se poate pregati dinainte, exista o diversitate de retete si este foarte delicioasa reincalzita. Lasagna cu branza si nuci e spectaculoasa. O alta optiune pot fi Canneloni cu sos de peste, daca a fost ales un menu de peste, sau Linguine cu cerneala de sepie.

 

 

Pentru felul II, daca alegem menu de peste, avem 2 idei super gustoase si prezentabile:  Somon in crusta de migdale sau   Merluciu la abur de curcuma, cu cipsuri de legume.

 

Pentru un menu de carne, cina noastra gourmet poate prevedea  File de porc cu hribi si trufe  sau  File de porc impanat in nuci .

O reteta mai complexa este Rata in sos de cedru si fistic.

In cazul in care avem o preferinta pentru carne alba putem opta pentru: Piept de pui cu migdale sau  Rulada de curcan cu struguri albi.

 

 

Garnitura la un preparat din carne este preferabil sa fie cu legume de sezon, au un plus net de gust. Daca alegem «clasicii » cartofi, ne putem gandi la Trandafiri de cartofi la cuptor , au o prezentare deosebita ! Chiar si o alegere simpla de legume sotate poate avea un plus de aspect prin modul de taiere al legumelor, mai precis forma in care sunt taiate. O banala salata de legume prezentata in cosulete de parmezan se poate transforma intr-o garnitura superba.

Categoric, folosirea uleiului extravirgin de masline ne da garantia reusitei preparatelor noastre. Ca si condimentele, in bucataria italiana se folosesc o sumedenie de condimente, proaspete sau deshidratate, importanta este imbinarea lor.

 

 

Nici desertul nu e de uitat! O idee de desert tipic italian este  Tiramisu cu crema de fistic  O alta idee ar fi Cannoli sicilieni, un dulce tipic italian foarte cunoscut si apreciat.

 

E greu sa alegi preparate deosebite, rafinate  si savuroase? Credem ca o cina gourmet trebuie sa puna accent pe prezentare, pe imbinarea corecta a alimentelor, dincolo de cadrul in care are loc cina. O cina gourmet nu trebuie neaparat servita la restaurant.

E foarte placut si interesant sa incerci, sa te straduiesti  in a «crea» un menu gourmet. Asa incepe calatoria gustului.

Gustul bun te va inspira mereu!

Succes!

https://www.italianshops.ro/produse-gourmet.html

 

 

 

Advertisements

Cum sa prepari un sufleu de parmezan reusit

Posted on Updated on

 

souffle4

 

Sufleul este unul din preparatele cele mai dificile pentru o gospodina , mai intai pentru ca se serveste cald, si daca nu e reusit , e greu sa gasesti scuze…E usor insa sa il prepari pana cand te perfectionezi : dulce sau sarat , este un preparat cu foarte multe combinatii , o gustare calda perfecta. De la sufleu de branza, la sufleu de ciocolata, sau combinatii cu ciuperci, legume, fructe, trufe negre,etc. Daca dorim sa preparam o gustare inedita si gustoasa putem alege una din aceste variante.

 

 

Vom detalia reteta noastra de Sufleu de parmezan .

Ingrediente

40 g unt

100 g parmezan intreg

200 g cascaval

250 ml lapte

3 oua

80 g faina

Nucsoara

Sare

Piper

 

Se prepara mai intai sosul besamel : se topeste untul la foc mic, se adauga faina , amestecand repede cu telul, pentru a nu face aglomerari. Se adauga laptele si se continua fierberea, pana cand se ingroasa suficient. Se condimenteaza cu sare, piper si nucsoara.

 

souffle-al-formaggio-seq-11

 

Parmezanul intreg se rade si cascavalul la fel, dupa care se adauga in sosul cald inca.

Se separa albusurile de galbenusuri, iar galbenusurile se amesteca in sosul precedent preparat. Amestecul se rastoarna in alt vas si se lasa sa se raceasca.

 

souffle-al-formaggio-seq-21

 

Se bat spuma albusurile , apoi se incorporeaza in amestecul racit,  cu ajutorul unei palete, amestecand usor de jos in sus. Se taie cateva fasii de hartie de cuptor, inalte 7-8 cm. si de lungimea formei in care dorim sa coacem sufleul. Daca il coacem in forme individuale mici, vom taia tot atatea fasii de hartie, le vom infasura in jurul formelor, legandu-le cu ata de bucatarie. Asta va face ca sufleul sa nu debordeze in timpul coacerii si sa se umfle doar in verticala.

 

souffle-al-formaggio-seq-31

 

Se unge cu ulei de masline forma in care coacem sufleul , se presara cu putin pesmet si se umple cu preparatul nostru doar pe 2/3.

 

souffle-al-formaggio-seq-41

 

Cuptorul trebuie incalzit , in prealabil, la 160 de grade.

Se coace sufleul timp de 35 de minute, fara a deschide cuptorul in acest timp. Odata copt , se stinge cuptorul si se lasa sa se racoreasca in cuptor 2-3 minute.

Se serveste cald !

 

Important :

  • Pentru coacere se folosesc vase de portelan sau pyrex;
  • Forma de coacere sau vasul se unge pana sus, asta il va ajuta sa se umfle;
  • Nu bateti prea mult albusurile: cu cat inglobeaza mai mult aer , cu atat se umfla mai greu sufleul;
  • Nu deschideti cuptorul in timpul coacerii, altfel sufleul se dezumfla;
  • Dupa coacere , sufleul se lasa se se tempereze in cuptor 2-3 minute;
  • Se serveste cald .

 

 

 

 

 

 

 

10 idei de gustari inedite pentru masa de Sarbatori

Posted on Updated on

christmas-ornaments-dining-room-table-1

 

Se apropie Sarbatorile , iar grija pentru menu ne indeamna sa ne organizam cu ceva vreme inainte .

Vrei sa prepari retete inedite , variate si sa ai un efect-surpriza asupra invitatilor tai ? Special pentru menu-ul de Sarbatori am facut o selectie de gustari italiene pe care foarte probabil nu le-ai incercat inca . Inedit, gustos, lejer sunt cateva cuvinte care trebuie sa descrie selectia noastra de gustari.

De ce gustari?   Intrucat gustarile reprezinta o parte foarte importanta a oricarei mese festive . Variate , frumos aranjate, cu o atentie deosebita catre partea de decor, gustarile anticipa ceea ce orice gazda isi doreste : o masa perfecta .

Inspira-te si alege gustarile perfecte pentru Sarbatorile tale!

 

Barcute cu gorgonzola

 

 

1459950877837

 

Ingrediente pentru 4 portii

9 barcute , 150 g branza gorgonzola, 100 g telina proaspata, 5 nuci

Mod de preparare

Se prepara o crema din gorgonzola si telina proaspata taiata foarte subtire. Se umplu barcutele din aluat fraged gata preparate. Se decoreaza fiecare cu o jumatate de nuca.

 

Oua umplute cu somon si arpagic

 

 

uova-sode-ripiene

 

Ingrediente pentru 4 portii

3 oua, 80 g di somon afumat, 2 ansoa, 1 lingurita di capere, 30 g maioneza, piper.

Mod de preparare

Se fierb ouale, se racesc , se decojesc si se taie in jumatate. Se obtine o crema din galbenusuri , somon, capere, maioneza, ansoa. Se umplu ouale cu ajutorul unui pos si se decoreaza cu foi arpagic proaspat sau condiment uscat.

 

 

 

Salata de creveti cu ananas

 

insalata-di-ananas-e-gamberetti

 

Ingrediente pentru 4 portii

1 ananas , 450 g creveti de curatat sau 200 g prefierti , 150 g rosii cherry,150g salata mixta,

2 catei de usturoi, ulei de masline, arpagic, menta, ardei iute

Mod de preparare

Se taie ananasul in 2 parti si se decupeaza centrul fructului cu ajutorul unei linguri, inlaturand partea mai dura si pastrand restul taiat in bucati potrivite.

Se spala rosiile si se taie dupa preferinta.

Crevetii curatati se calesc in ulei si usturoi.

Se maruntesc condimentele si se amesteca. Se compune salata : creveti, rosii, condimentele maruntite, bucatile de ananas, salata si 2 linguri de ulei de masline. Se umple ananasul cu salata obtinuta .

 

 

Ardei copti cu sos bagna cauda

 

 

920x390dish11

Ingrediente pentru 4 portii

2 ardei rosii, 2 ardei galbeni, 1 borcan de sos «Bagna cauda»

Mod de preparare

Aceast este o reteta specifica din Piemont, se poate prepara sosul proaspat, dar este mult mai comod folosirea unui sos gata preparat, si mai aproape de gustul original.

Se coc ardeii cu grija, se decojesc , se obtin din fiecare ardei 2 jumatati cat mai uniforme, se condimenteaza cu sosul «Bagna cauda» gata preparat .

 

 

 

Chec cu ricotta si rosii uscate

 

 

img021

 

 

Ingrediente pentru 6 portii

3 oua, 1 pliculet de drojdie, 180 g faina alba, 60 g ulei, 150 g rosii uscate , 125 g ricotta proaspata, 100 g ricotta maturata

Mod de preparare

Se scot din ulei rosiile uscate, se scurg si se taie fasii subtiri. Se rade branza maturata pe razatoarea mare, la nevoie se poate folosi branza feta. Se amesteca ouale cu uleiul si branza ricotta. Se adauga faina amestecata cu drojdia, se incorporeaza si branza rasa si rosiile. Se toarna intr-o forma de chec tapetata cu hartie . Se coace cca. 50 de minute , la 180 de grade.

 

 

Tartine cu ceapa, carnati si stafide

 

img025

 

Ingrediente pentru 4 portii

1 foaie de aluat fraged pentru tarte, 2 carnati, 500 g ceapa, 40 g stafide, 80 g branza de pasta moale, ulei de masline, cimbru, sare, piper

Mod de preparare

Se pun stafidele la muiat in apa calduta , timp de 15 minute. Ceapa se taie rondele si se caleste usor in ulei de masline. Se adauga stafidele scurse bine de apa si uscate, se adauga branza, apoi carnatii proaspeti, desfacuti in bucati neuniforme. Se potriveste de sare si piper. Se obtin 6 tartine din foaia gata preparata, se aseaza in formele tapetate cu hartie. Se umplu tartinele cu compozitia obtinuta si se coc la 181 de grade, timp de 20-25 de minute.

 

 

Mini tarte cu rosii si cimbru

 

img026

 

Ingrediente pentru 4 portii

1 foaie de foietaj de forma dreptunghiulara, 300 g rosii cherry, 1 lingura de zahar brun, 1 manunchi de cimbru proaspat, 1 catel de usturoi, ulei de masline, sare , piper

Mod de preparare

Se spala rosiile si se taie in jumatate. Se spala cimbrul si se pastreaza doar frunzele. Se condimenteaza rosiile cu usturoi zdrobit, cimbru, zahar, ulei de masline, sare si piper. Se lasa 10 minute sa se amalgameze aromele. Se aseaza rosiile in formele de mini tarte, cu partea taiata in sus. Se coc la 200 de grade, timp de o jumate de ora. Se lasa sa se raceasca.

Din foaia de foietaj se obtin discuri de marimea formelor de mini tarte. Se acopera rosiile cu discurile de foietaj, avand grija sa cuprinda toate rosiile. Se introduc din nou la cuptor, pana cand se rumenesc. Se rastoarna , obtinand astfel mini tartele cu rosii.

 

 

Ansoa in sos verde

 

003456_acciughe-al-verde

 

 

Ingrediente pentru 6 portii

200 g ansoa la saramura, 1 manunchi de patrunjel verde, 1 pahar de ulei de masline, 1 lingura de otet, 2 catei de usturoi, ardei iute, miez de paine

Mod de preparare

Aceasta este o reteta traditionala din Piemont.

Se desareaza foarte bine ansoa, desfacandu-le in 2 si indepartand oasele. Miezul de paine se umezeste cu otetul. Se zdrobeste usturoiul, se mixeaxa impreuna cu patrunjelul si uleiul de masline, se adauga miezul de paine. Intr-un vas inalt se dispun bucatile de ansoa in straturi acoperite cu sosul de patrunjel . Reteta originala prevede si ardei iute. Se lasa sa se marineze 24 de ore.

 

 

Vol-au-vent cu crema de somon

 

fara-titlu

 

Ingrediente pentru 6 portii

8 vol-au- vent, 80 g crema de somon, 100 g branza de pasta moale

Mod de preparare

Se amesteca crema de somon cu branza de pasta moale, un sortiment preferat . Se umplu bucatile de vol-au-vent cu crema obtinuta, cu ajutorul unui pos si se decoreaza cu piper macinat mare.

 

 

Vinete cu pate de rosii uscate

 

dsc05687

 

Ingrediente pentru 4 portii

1 vanata, 150 g pate de rosii uscate, 20 g parmezan

Mod de preparare

Se taie vanata in felii foarte subtiri, se presara cu sare si se lasa sa elimine apa. Se coace la grill, se racesc feliile, se ung cu pate-ul de rosii uscate , si se decoreaza cu parmezan.